Uncategorized

un gând și o carte de început

M-am tot stresat zilele trecute pentru că nu știam sub nicio formă cum anume să sparg gheața și să încep a scrie aici. Plec din social media, unde platformele mă obligau să fiu succintă, așa că mi-am lansat o provocare pe final de an.

Probabil trebuie să menționez că nu plănuiesc să conturez acest blog în jurul cărților, ci mai degrabă în jurul experiențelor pe care le adun de zi cu zi. Coincidența face ca hârtia să fie parte definitorie în viața mea. 🙂

Am primit și cules de pe rafturi câteva titluri magnifice la abia trecutul Gaudeamus, iar pe 1 decembrie am început a escalada munții de cărți adunate. E 10 decembrie și am parcurs câteva numai, dar destul cât să pot împărtăși cu voi niște lucruri fascinante.

De “Un băiat numit Crăciun” îmi povestise deja Laura cu mult entuziasm și la drept vorbind, îmi și vuise oleacă feed-ul. Așa că tocmai bine că mi l-a pus în traistă la standul Nemi. (Mulțumesc, Laaaura!)

Acum două seri am devorat-o fără milă și fără semn de carte.

Trecut-au aproape 300 pagini și am răsuflat ușurată și îngândurată. Eu rar cataloghez cărțile ca fiind “pentru copii”. Observ că tind să mă leg din ce în ce mai strâns de personaje ca Nikolas sau Edward Tulane, așa că evoluția emoțională a unui iepure de porțelan sau a unui băiat bun la suflet sunt de ajuns să-mi capteze atenția și să mi-o țintuiască în loc vreme de câteva mii de rânduri.

Pe lângă dialogurile savuroase dintre Nikolas și companionul său mărunțel pe nume Miika, pe mine m-a cucerit instant Spiridușa Adevărului. Evenimentele se succed relativ rapid. Este de departe una dintre cărțile care îți provoacă o foame cruntă și o poftă nebună de supă cremă de ciuperci, deși crema nu e pomenită nicăieri.

*  Mie mi-a mai făcut poftă de turtă dulce, dulceață de fructe de pădure și gomboți, deși în Elfhelm tind să cred că nu există gomboți.

Ce știu cu siguranță despre “Un băiat numit Crăciun” e că te îndeamnă să fii.

Mai știu că te îndeamnă să crezi.

Și mi-a mai șoptit un elf că în caz de pierdere a firii, te vei găsi cu siguranță…cândva.

No pressure.

 

 

 

 

 

 

About Alexia Udriște

Hello, bunnies! Welcome to my safe space. My name is Alexia and I'm a full time freelance illustrator. I fell in love with watercolours a long time ago, but I also find joy in digital illustration. My days are filled with sweet colored water and mountains of books I never seem to climb fast enough, and when I find the time I like to challenge my inner (scared) artist with different styles and mediums. I'm in a continuous search for new projects and new things to learn and I'm always ready for a new adventure. When I find the courage I teach watercolour and encourage people to find their creative selves. One of my dreams is to live in a quiet place, away from the city noises and to drown myself in work - and dirt, it goes without saying that every hut needs a garden! Thank you for being part of my journey!

Related Posts

3 thoughts on “un gând și o carte de început

  1. Adrian says:

    Foarte tare!

  2. c says:

    “mi-a mai șoptit un elf că în caz de pierdere a firii, te vei găsi cu siguranță…cândva.. No pressure.”
    That’s what i needed to hear this morning.
    Thank you <3

  3. Bine (c-) ai spart gheata! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.