Mai am 5 zile până la finalizarea unu proiect mare.
Mai am 8 zile până la ultimul deadline.
Mai am 12 zile până la începuturile unui proiect personal.
Mai am 22 zile până la vacanță.
Pe mine mă ajută mult listele. Sunt un om dezorganizat, un om care-i deseori nemulțumit și nefericit. Îmi vine greu să mă relaxez 🙂
Munca de acasă mă ține constant în competiție cu mine. Cum altfel? Îmi dau task-uri croonometrate, îmi dau țeluri, îmi pun limite și mă oblig zi de zi să fac mai mult.
Și aici cred că devine cel mai interesant fenomenul de lucru de acasă și de lucru cu tine. Sunt întrebată foarte des “Cum?”, iar eu răspund cu “Muncă.” Muncă până când ți se face rău de muncă și până când devii un roboțel care vede doar muncă, se gândește doar la muncă și care se hrănește cu muncă – mai ales atunci când viața-l doare cel mai tare. Până când roboțelul rămâne fără baterie. Și singurul lucru care-i rămâne de făcut e să se uite primprejur.
Probabil că asta este cea mai grea parte, partea despre care nu vorbește nimeni, în care ajungem să ne îndoim de noi și în care energia este la limita de jos. Pentru mine este cel mai greu să îmi găsesc motivația în zonele gri. Tind să cred că aici am cele mai mari dificultăți – în clipa în care simt că energia de a face lucruri și în care țelurile nu mai sunt atât de atrăgătoare – în care îmi dau seama că am nevoie de mai mult decât de niște liste cu lucruri duse la bun sfârșit.
Și da, oricât simt că mă satur de a număra zile, de a număra ore și de a planifica, eu nu pot funcționa altfel.
Am deprins nevoia de a deține controlul asupra lucrurilor care mă privesc. Încerc să analizez fiecare zic cât mai pragmatic posibil și să învăț că nu controlul e cheia, ci mai degrabă acceptarea. Acceptarea că într-o lume în care toți suntem în competiție cu alții, competiția cu noi înșine e cea mai grea și cea mai dureroasă (indiferent unde-i câmpul de bătălie, la job sau acasă).
Până una alta, soluția mea de moment este să-mi pictez frica.
.
.
.
.
.
.
Și-o listă cu proză scurtă pentru perioade în care nici măcar cititorului din tine nu-i mai arde de dat pagina:
