E prea primăvară acum ca să mai fac vreo retrospectivă a anului trecut, dar nu-i târziu să-i recunosc meritele și să scriu câteva rânduri care-mi stau demult pe vârf de degete.
Lupta cu timpul devenise din ce în ce mai înverșunată, iar eu eram într-o continuă căutare. Mă căutam pe mine, fiindcă mă pierdusem complet într-un roi de evenimente nefericite pe care le-am tamponat cu multe proiecte. Începutul sfârșitului pentru perioada asta a fost atunci când i-am spus într-o doară soțului meu că-i musai să schimbăm ceva la cum ne planificăm zilele, verile, weekendurile.
Viața asta minunată pe care ne-am angajat să o trăim vine cu o groază de bucurii pe plan profesional, dar care sunt constant contrabalansate de programe haotice, nervi, inbox-uri pline și lipsa constantă de timp pentru tot ce ar trebui să facem. Ce ne doream rămânea deseori pe planul doi, așa că frustrarea nu ne ocolea. Dacă glazurezi toate astea cu zbuciumuri personale, o să ai un pandișpan neîndulcit – bleah.
Am început să mergem mai des la teatru, am căutat concerte, mâncare bună și plecări dese. Am văzut marea, am făcut frigul, ne-am chinuit cu focul. Ne-am îndeplinit visul de a lăsa totul acasă și de a pleca subit la mare. Am campat la munte, pe plajă, ne-am rătăcit, am ținut fluturi pe umăr și am văzut Grecia în două anotimpuri.
Știi senzația aia că totul ( adică tot Universul ) depinde de tine? Că o singură întârziere, mișcare sau greșală poate fi un capăt de lume? O trăiam constant.
Și cumva, cândva, într-un moment de revoltă m-am scuturat. Țin minte că apunea soarele, se auzeau valurile și-mi era frig de la briza mării, când mi-am dat seama că obosisem să aștept ziua aia liberă, luna aia cu timp, copilul care nu voia să vină. Obosisem să explic ce nu-i bine. Obosisem să port conversații de dragul conversațiilor. Nu mai știam exact dacă furia avea vreun sens sau nu.
Oboseala asta m-a făcut să capitulez în fața ambițiilor care începuseră să mă roadă de vie, fiindcă printre succesele pe care le aveam se regăseau prea multe nereușite – într-o lume în care un mail trimis târziu sau o vorbă tăioasă deveniseră un eșec cumplit.
Am învățat că trebuia să mă descotorosesc de sclipiciul stresului înainte să primesc lecția cea mare – că atunci când îmbrățișezi sincer răul și binele, atunci când nu te mai revolți, când nu încerci să controlezi frenetic totul, ei bine, abia atunci găsești liniștea.
M-am oprit.
Acum plec în pădure să văd păienjeni, ghiocei, carcaleți de toate felurile și să respir.
Cu câteva zile înainte să aflu că un suflet a ales să ni se alăture și să rămână, am văzut mușuroiul ăsta și mi-am zis că asta e. Așa-i senzația asta de libertate, crește în tine și te-mpinge spre soare. Eu azi îi mulțumesc mușuroiului că m-a așteptat să-mi iau cele mai importante notițe.
Și-n caz că aveți îndoieli, că sunteți pesimiști și pragmatici – așa, ca subsemnata – să știți că vi se pune pe tavă fix ce trebuie și când trebuie. Clișeele astea sinistre pe care le auzim peste tot ascund de fapt cele mai mari adevăruri. Victoria e atunci când simți că ai învățat, într-un final, ceea ce trebuia să înveți ca să poți crește în continuare.
Voiam să scriu rândurile de mai sus de câteva luni deja. Mi-am dat seama că-i cel mai bun moment să o fac acum, când echipa Jacobs m-a întrebat ce victorie mică mare am avut. Ia-ți o pauză cu un 3 în 1 cu caramel și gândește-te ce amâni demult. Scrie-mi aici ce vis mic mare vrei să-ți îndeplinești, fiindcă e un concurs mai degrabă pentru suflet
**** Prin participarea la concurs, ești de acord ca în cazul în care vei câștiga, datele (nume, adresă, număr de telefon și data nasterii) îți vor fi procesate pentru livrarea premiului.
Perioada de desfășurare va fi 22.02.2019 – 30.03.2019
Regulamentul e de găsit aici.
