Freelancing, Ilustrație, Reviews

cel mai nișat laptop | HP ZBook x2

Ar trebui să-mi intru iar în rolul de Alexia știe ce-i cu tehnologia, dar am să renunț și-am să fiu un pic entuziasmată și un pic isterică. 

Nu, HP nu mi-a făcut un laptop mie în mod deosebit, dar cu siguranță e cel mai nișat device pe care l-am văzut. Și-am să zic de ce, dar asta după câteva rânduri în care simt nevoia să mă descarc un pic.

De mai bine de o lună mă gândeam cum ‘mnezeu să schimb combo-ul pe care îl folosesc de mai bine de trei ani, adică Wacom Cintiq 13hd + Macbook Pro. După ce am lucrat intens proiecte de ilustrație digitală, m-am înfuriat teribil pe mufa de alimentare a tabletei mele grafice, problemă pe care oamenii de la Wacom au rezolvat-o între timp cu un USB-C. Aleluia! Voi, cei care aveți generațiile mai noi ale aceste tablete, ați scăpat de teroarea de a vi se deconecta drăcia de la curent.

Moment din care mi-a plecat nevoia la plimbare și am început să fac pe drama queen prin casă că

eu vreau

por-ta-bi-li-ta-te

Vine vara, vreau să plec naibii din București și să pot lua după mine toată șandramaua de proiecte, ca o adevărată workaholică. De aici și până la un research de multe zile n-a mai durat mult. Mi-am dat repede seama că, în cazul ăsta, de Windows nu am să scap, așa că am tăiat prima problemă de pe listă din moment ce nu avea rezolvare.  Ca o adevărată snoabă mi-am pierdut repejor interesul când am aflat că TOATE opțiunile care-mi garantetază portabilitatea au Windows și am lăsat-o moartă câteva zile, spunându-mi printre un oftat și-un jelit că mă descurc eu și cu cablurile mele kilometrice – mai ales când vedeam prețul unui Wacom Mobile Studio.

De aici până la telefonul celor de la HP n-a mai fost decât un strop de magie și de nimereală a lucrurilor pe care n-am cum să v-o explic, cert e că am primit, aproape peste noapte, să testez acest ZBook x2.

Vreau să spun foarte, foarte repede, că am semnat o foaie cum că-l dau înapoi după 5 zile, fiindcă în caz contrar îmi luam pașaportul și eram dusă demult în Costa Rica sau în Madagascar, ca o adevărată doamnă.

Acum, după ce mi-am pus pe tavă bâzdâcii, să trecem la ce bănuiesc că vă interesează.

După cum spuneam, HP a gândit device-ul ăsta pentru o categorie foarte dubioasă de oameni. Pare că și-au dat un challenge să cuprindă într-o stație de lucru toate micile detalii care altora le-au scăpat.

Ca să scăpăm de cel mai important detaliu, touchscreen-ul folosește tehnologia EMR de la Wacom, cu 4,096 puncte de presiune și un pen care nu are nevoie de alimentare. În ce privește pen-ul, eu am fost cam dezamăgită când am folosit tool-ul cu care vine noua generație de Cintiq, fiindcă este mult mai ușor decât cel pe care l-am primit eu în 2015. Bucuria mi-a fost că pen-ul cu care vine ZBook x2 are greutatea aia pe care o prefer, aproape insesizabilă ca diferență, dar destul de mare cât să îmi gâdile creierul. În primă fază mi s-a părut un picuț cam neintuitiv butonul pen-ului, dar după câteva zile mi-am dat seama că te poți obișnui cu nivelul său de sensibilitate în timp. E greu când treci de la un pen pe care îl cunoști extrem de bine la ceva nou. Mi-ar fi plăcut mult să fie mai ergonomic, un pic mai grippy decât e, dar apreciez în continuare greutatea.

 

E un laptop greu de folosit dacă vrei să-l ții pe genunchi și să faci facturi în tren, garantez 100%. Nu am încercat, fiindcă n-am avut curajul să îl scot din casă (sau să beau vreun lichid la o distanță mai mică de 2 metri de birou, paharul din poză a fost cu grijă păzit de către fotograf), dar stander-ul nu e gândit pentru asta. V-am zis, oamenii vor un utilizator unic. Adică unul ca mine, cu bâzdâci pe creier. După stander-ul clasic de la Wacom (un fail al fizicii și logicii pe care nu am putut ține niciodată tableta), ZBook x2 vine cu un stander încorporat, care se deschide într-un mod ciudat la spate și care poate fi pus oriunde-i plat și nu e piele – asta dacă nu cumva vrei o dungă pe picioare. E o caracteristică din aia care-mi place de mor fiindcă e foarte solid și fiindcă știu clar că n-are să se trântească în secunda doi, dar de care îmi e totodată teamă. Mă întreb dacă în timp nu s-ar putea slăbi oare balamalele? Și dacă s-ar slăbi, ceva-mi spune că e MEREU cineva priceput care să rezolve asta. SPER.

După cum probabil v-ați dat seama din poză, ZBook x2 este practic un laptop-o-tabletă-grafico-pisică.

Mi-am dat seama că îmi rezolvă două probleme. Scap de upgrade-ul pe care l-aș face tabletei grafice, care ar costa cât întregul Z Book x2 i7, și aș rezolva și upgrade-ul pe care ar trebui să îl fac Macbook Pro-ului anul următor. 

Problema e destul de simplă dacă o privești la rece. E și mai simplă când auzi că nu te-a privat de gama full Adobe RGB și că are un ecran perfect pentru ăia mai speciali care au biroul lângă fereastră.

Să zic sincer, pentru mine e intimidant când mă gândesc că un laptop poate fi și tabletă, dar mai ales că poate fi în același timp și tableta mea grafică. Nu am să enumăr fiecare caracteristică pe care o are ZBook x2, fiindcă puteți găsi zeci de comparații cu Surface Pro, cu Macbook sau cu Wacom, dar vreau să punctez că au înghesuit în el rezolvările a câtorva probleme pe care le-ai putea avea cu cele trei de mai sus.

 

Bateria sare de la 0 la 50% într-un timp super scurt – undeva la 30 de minute. Ei zic că are autonomie de 10h după încărcare, dar e musai să punctez că asta implică stat pe Facebook / Pinterest, fiindcă mie mi-a dat undeva la 6h maxim de ilustrare în Photoshop la capacitate maximă, când orice laptop fuge după tine și nu știe de unde să te mai ia nici pe tine și nici pe layer.

Mi-a fost greu să îl folosesc în altceva decât Photoshop, fiindcă nu am mai folosit sistemul de operare de mai bine de 4 ani și am fost complet derutată. A fost mai intuitiv decât am crezut, cu toate că de gesturile de pe touchscreen m-am prins abia în ultimele zile. În ce privește portabilitatea aia pe care o visam, ZBook x2 nu e nici mai mult nici mai puțin decât un monstru de fier. Glumesc. Sau nu. E greu. Dar are sens, din moment ce toată zeama e înghesuită în ce va fi tableta ta grafică și portabilă. Îți cam asumi, și dacă vrei să pleci să desenezi ținând tableta în mână (cum o face una dintre tipele care apar în clipul de prezentare al device-ului), vei avea nevoie de niște exerciții cu gantere în prealabil.

Motivul pentru care eu am decis să fac tranziția e că am analizat la rece plusurile și minusurile pe care stilul meu de lucru le proiectează pe opțiunile pe care le-aș avea în ce privește stația de lucru. Sunt fără doar și poate utilizatorul pe care HP l-a avut în minte când a luat decizia de a face ZBook x2. În săpămânile următoare urmează să dau comanda și să-mi vină acasă, de unde negreșit vom pleca împreună naibii din orașul ăsta insuportabil.

V-am spus că urăsc Bucureștiul? 

Oamenii de la Artivist Shop au făcut lipeala cu HP și sunt printre singurii care îl distribuie în România – și pentru că sunt o echipă foarte mișto, pun la bătaie 3 vouchere în valoare de 800 lei, aplicate celor 3 produse HP disponibile aici.

Pașii pe care trebuie să-i îndepliniți sunt ăștia doi, mici și simplii:

  • dați like paginii Artivist Shop
  •  lăsați un comentariu mai jos în care să-mi povestiți ce scoate alter-ego-ul de regină din voi, ce vă disperă la stația voastră de lucru, ce mufă vă stă pe creier și de ce ați schimba device-ul pe care lucrați on a daily basis, promit că nu vă judec, dar vă rog din suflet să vă scrieți numele și prenumele, adresa de email și ce vă mai cere formularul de comentariu

Extragem câștigătorii prin random.org și luni, 18 iunie, îi anunțăm pe paginile de Facebook, Instagram, ADICĂ PESTE TOT – și bineînțeles, pe mail.

 

La final, vă amintesc de nevoia datelor complete din formularul de comentariu, insist că e m-u-s-a-i să faceți pe drama queen din când în când și sper din suflet să vă găsiți device-ul pereche, fiindcă eu am dovada că, chiar dacă din joi în paști, companiile gândesc tehnologii potrivite chiar și pentru cei mai ciudați freelanceri.


Câștigătorii vouchere-lor sunt: Petcu Bianca-Elena, Daniela Oprea, Adina Mihaela Chirica.

Felicitări!

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSaveSaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

SaveSave

About Alexia Udriște

Hello, bunnies! Welcome to my safe space. My name is Alexia and I'm a full time freelance illustrator. I fell in love with watercolours a long time ago, but I also find joy in digital illustration. My days are filled with sweet colored water and mountains of books I never seem to climb fast enough, and when I find the time I like to challenge my inner (scared) artist with different styles and mediums. I'm in a continuous search for new projects and new things to learn and I'm always ready for a new adventure. When I find the courage I teach watercolour and encourage people to find their creative selves. One of my dreams is to live in a quiet place, away from the city noises and to drown myself in work - and dirt, it goes without saying that every hut needs a garden! Thank you for being part of my journey!

Related Posts

12 thoughts on “cel mai nișat laptop | HP ZBook x2

  1. cosma beatrice says:

    Deoarece lucrez mult la calculator pentru a edita sedintele foto, ma stresseaza maxim momentul in care device-ul pe care imi fac treaba incepe sa se miste in reluare…as dori sa il schimb pentru a.mi economisi timpul pierdut inutil cu el…

  2. Moga Liliana says:

    oki, am zis sa-ti las un comment 🙂
    Am trecut de curand printr o situatie asemanatoare, chiar mi-a placut articolul tau. Aveam de ceva ani macbook pro si tableta wacom si a trebuit sa dau un update la sistem….lucru care l-am facut si apoi mi-a parut rau o perioada :)), pentru ca nu mai mergea nimic ca inainte :))
    Eu sunt foarte tipicara, spre deosebire de tine, lucrez mai mult pe calculator si fac ilustratie pentru jocuri, asa ca am “tabieturile” mele tehnice :)) Ma obisnuisem cu photoshop cs5, nu vroiam sa l schimb nicicum. Aveam o tableta wacom intuos, destul de veche, isi facea treaba si la fel, eram obisnuita cu suprafata ei de lucru si nu vroiam sa o schimb :)) Dar a trebuit dupa acest update sa reconsider aceste lucruri. Asa ca… mai mult fortata am schimbat si tableta si sistemul de operare si acum dupa cateva luni pot sa zic ca e oki.
    Iti inteleg ideea cu portabilitatea, ma tenteaza si pe mine o schimbare de genul, ceva care sa ma ajute sa iau lucrul cu mine mai ales vara , cand vreisa pleci pe undeva si de ce nu poti strecura putina munca. mai ales ca eu, noi, facem ceva care cateodata nu prea poate fi definit ca lucru si e mai mult relaxare,explorare. Cel putin asa este pentru mine 🙂
    Si da, si pe mine ma sperie ideea putin….putin mai mult :)) de tableta si laptop all in one 🙂
    Cu mult drag Lili
    Continua sa scrii, imi place sa citesc articolele tale si desigur, sa ti admir creatiile !

  3. Uneori e greu sa obțin tonuri de culoare foarte exacte cu ecranul PC ului pe care îl dețin acum
    Plus ca poate deveni frustrant sa editez foto doar cu mouse ul in anumite cazuri.
    Un laptop de genul ar fi un adevărat salvator de vieți ✌️(cât și de timp).

  4. Daniela Oprea says:

    Efectiv as da cu laptopul de pamant in momentul in care se blocheaza fix cand mi-e lumea mai draga. Sigur, ruleaza un joc cu cerinte mari dar practic isi uita inteligenta cand vine vorba de deschisul unui fisier in photoshop.:)

  5. Pentru ca in momentul de fata detin un laptop de gaming, vechi de zece ani si cu o greutate de cam 6 kile. Alter-egou de regina nu mai are timp sa iasa, ca apare baba care sa vaita de sale de fiecare data cand trebuie sa ma misc mai mult de trei metri cu „Racheta”. Also, ecanul e minunat daca vrei sa bagi un meci de LOL sau ceva maraton de Dark Souls, dar pentru grafica si editat 12hr la o harta a Bucurestiului…oh well, sa zicem ca mi-am schimbat picaturile de ochi de cel putin 5 ori pana acum, iar ochelarii ii am in trei perechi diferite. Last, but not the least, se incinge si se inchide brusc…fix in momentele cand ai tras o tusa misto si vrei sa salvezi. Atunci iese regina cu noi injuraturi la brau si baga…si scoate… Asa ca mi-ar prinde bine o statie care sa ma mentina la un grad de civilizatie decent cand ies la un workking session printr-o cafenea…sau pe balcon.

  6. Ionita Alecsandra says:

    Am ajuns sa schimb laptopul la fiecare 2 ani pentru ca cedeaza fix cand nu trebuie. Am nevoie de un aliat pe masura in munca mea

  7. Oana Mancu says:

    Sunt zile in care-mi spun ca ma pun pe treaba si ca muncesc 8 ore fara pauza de cafea sau de mangaiat mieunatorul. Si fix in zilele alea ba nu-mi merge incarcatorul de la Mac (care e aproape la fel de moody ca mine), ba nu am creionul incarcat si ma uit cu anxietate la cum sta infipt in iPad si ma gandesc daca am nevoie de atata stres in viata mea.

  8. Louisa Vancea says:

    Ma enerveaza cand incepe sa sune de parca sunt in aeroport is ma pregatesc de decolare si cum se incalzeste cand sunt 30 de grade afara.

  9. Eu sunt copy de factura… mai scriu si carti pentru copii si vreau sa incep ceva pe ilustratii. Alexia ma stie ca o frec tot timpul cu intrebari si rugaminti de sfaturi. Am un laptop vechi care colaboreaza pe texe si cam atat. Harraie, marraie si se incinge mai ceva ca pentru un subiect politic cand ii cer sa-mi deschida un fisier! Vreau sa-l mai las sa se odihneasca pe acest dell si sa-l iau iar pe HP de guler.. am avut o relatie mai veche cu el;). Si as vrea sa vad cu ocazia asta cum imi merge pensula pe ecran… ca pe hartie o cunosc deja bine. Multumesc pentru aceasta frumoasa ocazie si pt tot ce face Alexia zi de zi sa incurajeze razele de soare 😉

  10. Hmm device-ul meu.. e ok, sau cel putin ar fi putut fi inca, daca nu s-ar fi transformat din laptop in calculator, lucru care stiu, nu pare a fi atat de grav. Nu pare a fi grav faptul ca nu il mai pot scoate din casa pentru ca bateria nu tine si drept sa spun, nu ar fi, atata vreme cat as stii ca il pot muta intre alti patru perete pentru a-l pune la incarcat.. Doar ca nu il pot scoate deloc, el trebuie sa stea musai in casa mea, pentru ca odata ce il inchid, risc sa nu il mai pot deschide…vreodata. El trebuie sa stea nemiscat, insa motanul meu nu pricepe si-mi da de furca – un mic atac cerebral in fiecare zi. Laptopul meu – albastru, imi aminteste de mare, cu atat mai mult atunci cand se incinge precum soarele in zilele toride de cel putin 35 de grade.. Pare ca ar vrea sa se inchida si sa se odihneasca si cred ca ar avea mare, mare nevoie.

  11. Reintorcandu-ma, recent, la viata de freelancer pe directiile foto si video, m-am reintalnit cu nervii ce vin o data cu tehnologia invechita si depasita. Timpi lungi de randare, “Photoshop has shut down unexpectedly”, “Lightroom has crashed” si alte minunatii de erori, toate pe calculator, caci laptop nu am. Mi-ar placea la nebunie sa pot merge intr-o cafenea de unde sa-mi fac treaba.

  12. Andreea Vulpe says:

    Cel mai mult ma scoate din minti mesajul ‘ This programme is not responding’ – exact cand lucrez intr-un document si dupa constat ca nu am salvat si trebuie sa reiau totul…

Leave a Reply

Your email address will not be published.