Sunt lucruri despre care oamenii nu prea vorbesc sau despre care vorbesc foarte puțin. Când maternitatea se întrepătrunde cu arta, când arta se întrepătrunde cu antreprenoriatul și când uităm să fim parte din propria poveste – atunci lucrurile se complică.
Două lumi – un singur om
După venire fiicei mele, acum doi ani, am ajuns să fiu brusc prinsă între două nevoi cu totul noi pentru mine: nevoia de a fi necondiționat lângă copilul meu și nevoia de a-mi pune toată energia și inspirația pe hârtie. Am ajuns să mă blamez pentru nevoile mele ca om și ca artist – fiindcă nu le-am prevăzut. Oscilez chiar și în prezent între dorința absolută de a mă închide în spațiul de lucru și a-mi pune la lucru ideile și dorința de a fi mamă și atât.
Prima lecție mi-a fost să accept că valurile acestea au un motiv – acela că sunt zile în care sunt mai bună fiind doar mamă. Sunt zile când tot ce pot face mai bine este să pictez sau să îmi organizez afacerea. Și contrar așteptărilor mele, sunt zile în care tot ce pot să fac este să fiu. Iar asta e ok.
Reinventarea numărătorii
Înainte de a fi părinte, un freelancer veritabil – fie el artist sau nu – își încheie ziua cu satisfacția aproape bolnavă că a făcut tot ce și-a scris pe listă cu o zi înainte. Știm, nu? Sentimentul ăla că merităm, că nu procrastinăm și că suntem demni de o pauză. Că e timpul să scoatem felia aia de pizza din cutie și să ne savurăm succesul pentru 5 minute.
Tentația de a funcționa după aceleași reguli e imensă, mai ales când simți constant că lista ta devine din ce în ce mai mare, că ea cuprinde din ce în ce mai puțină artă și din ce în ce mai mult meal planning. Trebuie multă muncă de lămurire cu propria-ți persoană că o experiență de 40 de minute făcând cupcakes cu copilul tău poate fi demnă de pus la catastiful cu lucruri pe care le faci bine. De ce? Pentru că e greu să înveți să numeri experiențele în defavoarea task-urilor îndeplinite.
Ai reușit să îți faci și astăzi rutina de skincare? Număr-o chiar dacă nu ai ajuns la zi cu lista de emails nerăspunse, chiar dacă nu ai reușit să tai nici astăzi unghiile copilului. Uneori e dificil să înțelegi că faci suficient, mai ales când nu știi să numeri corect.Numara experientele off socials. Ajugem sa ne defnim succesul zilnic in functie de ce ne livreaza algoritmul, fie ca acesta e hranit de #bossbabe #workingmom #toddlercraftideas #watercolorartist sau #fuelproductivity, iar asta ne taie viziune de ansamblu.
Singurătatea ca o necesitate
Pentru mine – ilustratorul, cât și pentru mine – omul, singurătatea a fost mereu o zonă de tihnă. Mai degrabă un loc simbolic în care am spațiu să creez, să îmi analizez emoțiile sau experiențele, să-mi pun cap la cap ideile sau principiile. Recunosc, pentru mine poate deveni suficient de intensă nevoia de spațiu încât să nu mă pot conecta la nimic altceva din jurul meu. E unul dintre motivele pentru care apelez acum la pauze între pozițiile pe care le adopt de-a lungul zilei. Am nevoie de timp să creez pentru a fi o mamă bună, la fel cum trebuie să fiu o mamă bună și obiectivă pentru a-mi da libertatea să creez în singurătate.
Orice părinte implicat în creșterea copilului simte că sunt zile când nu vrea să mai răspundă nevoilor nimănui – nici ale partenerului, nici ale copilului – nici măcar ale artistului sau mai ales ale anteprenorului. E normal. Nu ești defect. E normal să-ți iubești copilul, e însă normală și nevoia ta de tine.
Pentru mine, nevoia acuta si subita de singuratate s-a simțit foarte straniu, mai ales în urma experienței cu infertilitatea. Eram convinsă de părinții din jurul meu și de imaginea maternității depline că nu voi avea nevoi atat de solitare. Mi-a luat ceva să nu le percep ca pe niste capricii, ci ca pe niste realitati. Realitatea mea si a oamenilor care nu se pot defini doar prin maternitate – o realitate pe care tații o traiesc zi de zi fara a-si bate atat de mult capul.
Prioritizarea dincolo de eficiență
La drept vorbind, când ești artist antreprenor cu un toddler de braț, totul este prioritar. Poate fi surprinzător când realizez că și prioritățile pot aștepta. Trebuie sa mărturisesc ca pentru noi, prioritizarea dincolo de eficienta este cel mai greu de gestionat, iar asta se întamplă din mai multe motive.
Unul dintre ele este că suntem strașnic programați de ani de zile să credem că multitudinea de lucruri făcute ne face demni de propriul respect. Sounds familiar? Așa că vom vrea să rezolvăm cele 10 task-uri legate de job, nu vom negocia termenele de predare încât să ne fie confortabil, vom vrea să tăiem iarba, vopsi pereții, gândi producția pentru produse, scheme de marketing de care nu vom avea timp niciodată, merge cu copilul la mare și vom vrea chiar să lansăm o racheta în spațiu. Totul in aceeasi zi.
Lucrurile pot aștepta. Întrebarea devine dacă putem noi face față tihnei.
Parte din propria poveste
Emoțiile cu care te confrunți ca mamă, artist și ca femeie anteprenor se întrepătrund în fiecare moment ațl zilei. În subconștinentul general ne luptăm în continuare cu percepția asupra artistului ca ființă solitară, departe de responsabilitățile casnice, departe de rolul de părinte în adevăratul lui sens – un sens care ne umple și ne secătuiește în același timp.
Suntem încă prinși în mreje, așa ca trebuie sa ne creem propriile definiții și propriile valori.
I hold her up, laughing with joy. I bring her close and look into her eyes. I am shocked to see I have given birth to myself, that I am the baby and the mother both.
Sue Monk Kidd