Cărți ilustrate – cum le aleg și de ce

Când vine vorba de carte ilustrată, sunt foarte des întrebată cum anume aleg cărțile. Acum, dacă e să răspund cu franchețe și pe loc, zău că nu știu – dar îmi dau seama că e un proces care-mi vine suficient de natural încât să nu mai fiu conștientă de cum anume iau decizii atunci când sunt pusă în fața unui stoc zdravăn de cărți.

O bună parte din biblioteca noastră ilustrată a prins contur cu mult înainte de venirea pe lume a copilei. Prin prisma meseriei am început să adun carte ilustrată sub toate formele ei, de la pop-ups la carte conceptuală, picture books sau cărți de autor – așa că am adăugat treptat, cu mult patos.

Atunci când caut carte – iar aici vorbim strict de shopping online – caut întâi și întâi autorii noștri favoriți : Oliver Jeffers, Julia Donaldson, Quentin Blake, Axel Scheffler, Lydia Monks, Carll Cneut, Alison Jay și tot așa. Odată ce am scanat din priviri oferta în funcție de favoriți, încep să descopăr. Mie-mi place teribil de tare să cumpăr din outlets sau carte second-hand, așa că frunzăres virtual pagini întregi cu cărți după titluri sau ilustrație care îmi atrage atenția. Încerc să fiu la curent cu ce se publică internațional și ce cărți au un impact mai mare – așa că am și un wishlist pe Amazon care crește constant și de unde iau periodic titluri.

Ca să răspund cât mai punctual întrebării și să mă leg oarecum de curiozitățile voastre, am să încep cu începutul. Vârsta recomandată pe copertă nu este un factor pe care îl iau în considerare atunci când măresc biblioteca pentru copil. De ce? Fiindcă nu este tocmai relevantă pentru mine. Scopul meu este să-i creez varietate cât mai mare, atât din punct de vedere vizual, cât și la nivel de subiecte și tipuri de text. Spre exemplu, în primele luni de viață m-am ghidat mult după blocurile de culoare, contrastul mare, rimele și grosimea paginilor. În jurul vârstei de 8 luni am făcut tranziția către o biblioteca mixtă, cu picture books cu text puțin. La 1 an și jumătate a început să ceară cărți cu text zdravăn, iar prima surpriză de acest gen a fost Lupul jucător de poker de Irina Dobrescu – am început cu ⅓, după care treptat a deprins răbdare până la final. Și de acolo a început totul să fie mult mai palpitant!

Ce caut la o carte nouă? Diversitate.

Un bun exemplu este Pignic scrisă de Anne Miranda și ilustrată de Rosekrans Hoffman. Singurul lucru care mi-a venit în minte atuci când am văzut coperta asta a fost cuvântul hidos – după care am râs gândindu-mă la titlu. Da, este o carte tip ABC cu niște porci care fac picnic. E într-adevăr hidoasă. Dar ghici ce? Am citit-o atât de mult că acum pot spune fiecare vers și-n somn și nici măcar eu nu mă satur să caut detaliile din ilustrații. Te simți martor al unui accident de la care nu-ți poți lua ochii ori de câte ori o deschizi. De ce am luat-o? Fiindcă nu scrie nicărieri că o carte bună trebuie să fie frumoasă.
Știu că suntem tentați să le alegem celor mici carte cu ilustrație gingașă, cu povești terapeutice (aștept cu interes să scadă multitudinea de titluri publicate în zona asta de self-help pentru preșcolari). Nu e nimic rău în asta, atâta vreme cât nu facem abuz.
Că tot l-am pomenit pe Carll Cneut. Este unul dintre favoriții mei și, din fericire, găsiți câteva titluri de la el publicate de Editura Signatura. Ajungem iar într-o zonă de delicatețe, obscur, dulceață, tristețe și mister – iar nouă ne place la nebunie asta! Zâna Rozmarie de Brigitte Minne este o carte foarte dragă Tildei.

Care-i pilda? E ok și fără.

Cititul nu trebuie să fie mereu despre învățăminte, lecții de viață și scăpat de suzete. Cititul e un joc și un proces de explorare a lumii așa cum e ea și așa cum ne dorim să fie – e un zvâc spre limbaj și imaginație. O poveste nu trebuie MUSAI să aibă sens. Serios!
La categoria asta aș exemplifica printr-un titlu clasic: The Tiger Who Came to Tea de Judith Kerr. Povestea cărții e lungă și încă nu a căzut nimeni de acord asupra simbolisticii, fie că vorbim de copilăria autoarei sub regimul nazist sau de revoluția sexuală din 1960. Hai să lăsăm mintea adultului pe noptieră și să ne luăm papucii de preșcolar – ce mesaj evident are cartea asta dincolo de faptul că un tigru rade toată mâncarea din casă, după care toată familia e nevoită să mănânce cina la restaurant? Exact. Și cu toate astea, are un succes fantastic – tocmai fiindcă are candoare și delicatețe, are intrigă și te lasă cu întrebări.

Traducerile și de ce cumpăr puține cărți în limba română.

Eu nu am studii de specialitate când vine vorba de literatură. N-am studii de specialitate în niciun domeniu, de fapt. Ce am însă sunt mulți ani de citit în spate, la fel cum mi se adună cei de ilustrat. Mulți și plini atât de cărți ân limba română, cât și de cărți în engleză, motiv pentru care am dezvoltat un soi de al 10-lea simți când dau de o carte proastă sau de o traducere slabă. Simțul ăsta îmi ridică părul de pe mâini și-mi dă ochii peste cap. Cert e că am ajuns să cumpăr extrem de puțină carte tradusă în limba română datorită traducerilor foarte slabe (foarte slabe diferă de slabe sau de slăbuțe). Probabil o parte dintre voi știți deja că ne creștem copilul bilingv, așa că nu am un scop din a cumpăra doar carte străină. Ce fac acum? Când văd un titlu care îmi place caut detalii despre traducători. Văd acolo Florin Bican, Lavinia Braniște sau Marilena Iovu, Veronica D. Niculescu, iau. Am o listă de traducători cărora nu le e teamă să folosească alte cuvinte față de cele 34 cu care se traduc majoritatea cărților pentru copii de la noi și pe care îi apreciez enorm, așa că nu mă abat. Vă încurajez să vă alcătuiți o asemenea listă, fiindcă vă va ajuta mult să nu vă smulgeți păr din cap.

Dacă vorbim de scriere, spuneam mai sus de cele 34 de cuvinte pe care le găsești în 95% din cărțile de pe raft, cu expresii din topor și limbaj de lemn, ei bine, hai să fugim de asta. Copiii pot înțelege jocurile de cuvinte și pot aprecia expresiile simpatice (un titlu autohton extrem de iubit este seria Dar Motan scrisă de Cristina Andone și ilustrată de Emi Balint, publicată de Editura Nemira). Nu-i subestimați atunci când vine vorba de lecturi. Alegeți texte scris bine. Nu uitați că până și cei mici pot depista dacă autorul a folosit expresia ”să dormim” de 3 ori în 2 propoziții. Ce fac eu, atunci când aleg carte online, este să caut titlurile și fragmente din cărți sau bucăți de ilustrații – așa mă lămuresc relativ ușor dacă e ceva ce-mi doresc să avem în biblioteca noastră sau nu și-mi satisfac nevoia de a frunzări printre diverse titluri.

Subiecte, tematici, simboluri.

Ce vreau eu să încurajez prin diversitatea cărților este conversația și introspecția. Îngerul bunicului de Jutta Bauer este o carte superbă publicată de Editura Frontiera. Îmi e teamă de clipa când va vrea să o citim și implicit va avea întrebări? EVIDENT. Ce e important acum însă este ca întrebarea să fie pusă, fiindcă pentru mine acolo se dă startul unei povești. În ultimele luni, de când 40% din jocul pe care îl face copilul este cel de rol, observ cum cărțile citite trec dincolo de discuțiile noastre. Ajung să fie rumegate de ea. Expresii scoase din context ajung să fie parte din dialoguri în situații complet diferite față de firul narativ al cărții din care au fost desprinse. Pentru mine nu este important ca ea să înțeleagă acum o carte cap-coadă. E important să aibă de unde-și alege. Azi am chef ca ursul și limaxul să vorbească despre durere? Bun, la ce expresii și situații apelez, atunci rotițele se pun în mișcare – iar de acolo e chestiune doar de imaginație.

Bine, bine, dar cum aleg?

Dacă ai acasă un copil care vine și-ți dă cu cartea în cap dimineața nerăbdător să i se citească a 20-a oară în săptămâna aia o carte anume, atunci ai un punct de plecare suficient de solid.

Fă o listă cu ce-i place. Una scurtă, cu vreo trei puncte.

Are o perioadă în care e ahtiat după urși, veverițe sau limacși?
E atras de rime, ABC-uri sau de dialoguri?
Ce-ți lipsește din plaja de emoții și subiecte?

E cartea respectivă în linie cu principiile tale?

Spre exemplu, eu sar peste cuvinte ca ”prost” sau ”idiot” atunci când le văd în singura noastră carte cu Pattson și Findus. Mă irită. De ce? Fiindcă ”tălâmb” ar fi sunat mai bine și mai puțin facil pentru a fi repetat de 100 de ori la locul de joacă mai apoi. Sunt finețuri de genul ăsta pe care eu tind să le iau în calcul.

Altfel, am început conștient să caut cărți cu oameni de cât mai multe tipuri, din cât mai multe culturi, pentru a încuraja diversitatea. Mă feresc cât pot de stereotipuri și atunci când fac selecțiile de titluri fug de tipicăriile pentru fete sau băieți. Sunt lucruri de care e indicat să ții cont, fiindcă impactul pe care îl au cărțile citite și răscitite asupra minților lor fragede este foarte mare. Cărțile pe care le citim sunt responsabile pentru cum li se conturează lumea, alături de experiențele pe care le au zi de zi.

Care e scopul tău în alegerea cărților?

Ai un scop didactic, cauți conexiune sau dezvoltarea imaginației? E important să fii conștient de ce priorități ai. Din direcția mea e clar că jocul e cel mai bun profesor, iar pentru noi cititul e parte din joc. Sunt zile când facem doar asta – plimbăm cărți prin casă, frunzărim atlase sau recităm ABC-ul lui Dr. Seuss. Am ajuns să recit singură-n duș litera F, cu ”four feathers on a Fiffer Feffer Feff”.

În cazul nostru, scopul didactic apare doar în momentul în care observăm o înclinație către anumite subiecte, fie ele insecte, plante, animale, cifre sau litere. Prin etapa cifrelor de la 1 la 10 am trecut alături de One Gorilla: A Counting Book Book de Anthony Browne, Cockatoos de Quentin Blake, Ce numără oițele înainte să adoarmă? de Joëlle Tourlonias și Carolin Helm. În cazul literelor, avem superbul ABC al lui Dr. Seuss, Crazy ABC de Judy Hindley, An Alphabet Book de la Oliver Jeffers sau mai sus menționata Pignic. O varietate mare îmi dă mie, ca părinte, flexibilitatea de a-i oferi resurse în funcție de ce o interesează într-o anumită perioadă.

Aplici doctrina Montessori, dar ți-e greu să găsești cărți care să se alinieze stilistic cu reprezentările reale ale lumii din jur?

Pentru asta nu am alt sfat decât să-ți dai o palmă peste ceafă (dacă poți), să-ți faci o cafea și s-o lași naibii de doctrină. Julia Donaldson are niște cărți fantastice la care și Maria Montessori s-ar hlizi, să fim serioși.

Simt că trebuia să ating subiectul, fiindcă a venit des spre mine întrebarea asta în plin trend de parenting – și mai ales după experiența noastră cu o grădiniță Montessori n-am putut să nu mă leg de subiect. Hai să nu mai aplicăm 1:1 concepte dezvoltate pentru societăți de acum 80 de ani – serios. Și mie-mi plac jucăriile de lemn open ended, să-și ia singură papucii și să aibă rutine, dar oameni suntem, avem nevoie de povești.

Ilustrație.

Nu am vrut să bat foarte mult apa în piuă, fiindcă pot fi subiectivă – hei, știați că sunt ilustrator? – însă ilustrația e fantastică. Să expui copilul la carte ilustrată însemnă să-i faci contact zi de zi de zi cu arta vizuală, înseamnă să-i lași spațiu să-i placă sau să nu-i placă ceva. Să expui copilul la ilustrație slabă zi de zi ar trebui să fie ~~ilegal~~ imoral (Hei, Jumbo, te văd.)

Bine, bine, dar cum să ne permitem atâtea cărți?

O îngrijorare extrem de validă. Hai să vă spun cum fac eu.

Pentru mine, cartea a fost mereu o prioritate în buget. Chiar și când vine vorba de lecturile mele, îmi pun în buget 3 cărți pe lună (chiar dacă citesc 90% din lecturi pe Kindle). Dar n-am să mint, e multă flexibilitate la mijloc, dar în timp am învățat ce și cum să prioritizez.

În cazul cărții ilustrate și implicit a cărții pentru copii, nu cumpăr carte nouă în 7 din 10 achiziții. De ce? Fiindcă nu mi-aș permite atâta varietate. Ajută însă faptul că nu cumpărăm jucării des, iar dacă o facem nu investim sume mari în acestea. Sfatul meu ar fi să faceți un buget aproximativ pe care îl puteți aloca pentru asta și să jonglați în jurul lui, în funcție de ce comori apar în cale.

Dincolo de asta, observ că odată ce am trecut de cărțile simple pentru 0-12 luni, devine din ce în ce mai greu să donez sau să renunț la titluri din colecție. De ce? Are o mică obsesie pentru bufnițe, putem alege 4 cărți cu patru povești diferite de care să ne legăm atunci când învățăm lucruri noi. Le îndrăgim pe toate deopotrivă, iar investiția e pe termen lung fără doar și poate.