Încep să înțeleg din ce în ce mai bine care e faza cu copii și cu puterile lor magice.
După Q&A-ul cu puștii de la Step by Step întâmplat acum o lună, am avut o revelație: îmi place să le răspund la întrebări și să mă las purtată de imaginația lor.
Am pășit oleacă terifiată sâmbătă, în Cărturești. Nu știam câți oameni mici vor fi, nu știam ce vârste vor avea și nici cum avea să se desfășoare activitatea noastră. Ca să fie mai clar, Nemi pune periodic la cale niște lecturi de basme și cursuri ad-hoc de desen cu ilustratorii care au conturat colecția basmului de buzunar.
După ce Cristina și-a făcut treaba cu vocea-i caldă citind Sarea în bucate, a venit rândul meu să văd care-i treaba cu dorințele lor. Nu au fost mulți, ceea ce mi-a ușurat tensiunea și mi-a făcut palmele să se usuce. Am dat de o Ană cu un incredibil talent în a pune culoare, o Ioană cu un pisic mare care nu mai e mic, o Sofia cu buburuze mov la purtător și alte fetițe și băieței cu puteri de baterie pentru suflet.
Să fac un inventar? Hai că fac.
Am desenat o oaie care nu e prințesă, un cal, o buburuză mov, un castel cu grădini fermecate, un inorog, o pisică mare care nu mai e mică, o floare….șiiiiiiii un mac!
M-am lămurit. Nu-i ultima dată, ba mai mult, e abia începutul!
După ora petrecută printre ei m-au purtat pașii către alți pitici. Cei din fața Guvernului, ajunși la proteste cu părinții, pentru că #rezistăm indiferent de vârstă, nu? Am sărit șotronul și mi-au dat lacrimile de bucurie. Sâmbătă a fost o zi cu chimie bună.
Nu am luat-o în brațe pe stăpâna acestui cățel. N-am avut destul curaj. Dacă ajunge cumva articolul ăsta la ea îi zic așa: “ești minunată și-ți doresc tot ce-i mai bun pe lume – sufletul tău merită!”
fotografii de Cătălin Olteanu
