Călătorii, Freelancing, Lifestyle

10 zile fără social media – cum și de ce

Mi-am zis că e momentul să mai scriu un pic, fiindcă simt c-am mai trecut de un hop și-un blocaj pe care l-am dobândit în urmă cu ceva timp. Cum abordăm timpul, mai ales atunci când e liber?
Cu greu.

Înainte să fug în ultima vacanță din anul ăsta și așa trecut pe nesimțite, mi-am propus să testez o formulă la care m-am gândit într-un moment de contemplare a problemei ăsteia presante – cum plec gata relaxată în vacanță? Cum economisesc timpul ăla pe care l-aș petrece acolo făcând tranziția de la o busy bee frenetică la un om calm care merge la plajă de trei ori pe zi și care doarme la amiază? Soluția pe care am găsit-o a fost să-mi iau o vacanță înainte de vacanță. Programul mi-a permis o asemenea aroganță, așa că am numit acest pre-concediu în cel mai grosolan mod posibil, adică “perioadă de tampon”. 

Treaba a decurs simplu. Am brodat vreo 3 zile de dimineața până seara, până când am făcut bătături în buricele degetelor de la ace și de la pânza mult prea groasă, și am făcut binge watching cu filme românești. În rest, am citit și m-am ocupat cu bagajelitul și cu curățenia dinainte de orice plecare. Am fost singură acasă, așa că n-am avut pe cine deranja cu ocazionalele sesiuni de canto, deci să zicem că putea fi ideal – dacă nu mă plictiseam în a patra zi.

În a cincea zi m-a izbit în moalele capului o vinovăție cruntă că NU FAC MAI MULT. Replică pe care mi-o spune piticul dintre urechi de cel puțin 3 ori pe zi și care e un soi de turn off la orice plăcere și moment de siesta pe care mi-l iau. De la burice de degete bătătorite am început să am gâdilături în podul palmelor. În orice caz, am încheiat în a șaptea zi cu nervii de rigoare, fiindcă toate căutările mele tot nu au dat roade, iar cablul de la mașina de cusut a rămas pus bine, de mine, cândva, undeva. Deh. Pățești.

Plecarea a fost mișto. Dacă aveți chef să citiți un sequel la Grecia lui Aprilie, eu sunt dispusă să mă arunc în detalii și în ce o privește pe asta a lui Septembrie. Sunt două lumi diferite. Îmi dați de veste. Cert e că eu nu prea mai obișnuiesc să car telefonul cu mine când plec de acasă în timpul liber, așa că am făcut poze sporadic și mi-am scos device-ul de doar câteva ori din casă. Mi-am limitat activ contactul cu Internetul, iar insula aia mi-a dat un val de ajutor, fiindcă nu era conexiune bună nici dacă stăteai în cap. Cătălin știe. El a avut de lucrat și de trimis o groază de giga de poze în transferuri care durau și o zi.

Știam că prima zi de după vacanță avea să fie un șoc. Mi se anunțase un proiect cu vreo două luni în urmă, așa că știam bine ce mă așteaptă. Adică vreo 10 zile pline ochi, cu presiune, clienți și tipare. Unde e tipar, se știe clar că e o problemă. Un ilustrator nu respiră ușurat decât atunci când ține cartea în mână. Dospisem ceva vreme ideea ca în toată săptămâna asta și jumătate să șterg Instagram și Facebook din telefon. Am păstrat Instagram pe laptop, de unde am verificat mesajele care nu-s de lăsat anapoda. Uneori sunt propuneri minunate de proiecte pe acolo, așa că nu mi-am asumat riscul să nu fiu pe fază.

N-am cum să zic suficient de răspicat că a fost nemaipomenit de bine!

Pe lângă faptul că am muncit întruna, am înlocuit social media de pe telefon cu Headspace și cu Reddit. Mi-am ținut de orele de somn și de trezire, în ciuda haosului, și a fost bine. Dar mă credeți sau nu, spre final am început să mă panichez, fiindcă nu mă deranja deloc. Nu simțeam că îmi lipsește nimic. De fapt, lipsea ceva. Sevrajul! UNDE E SEVRAJUL? Mă așteptam să deschid telefonul aiurea, să verific notificări imaginare, să fac postări noaptea în vis și să mă simt complet secătuită și incompletă, ca o adevărată nebună care își petrece o groază de timp promovându-și munca online și fiind conectată la comunitate!

Ăăăăă. Se pare că nu-s chiaaar atât de dependentă pe cât credeam. Ori să fie altceva? Să zic drept, mai am o ipoteză.

Aia că mi s-a acrit. Și ca să caut calul la măsele, mie toată treaba asta cu Internetul și cu aplicațiile și platformele de social media mi-a cam trimis la plimbare toată plăcerea de a mai interacționa ori de mai pune ceva în online. Mă amuză în fiecare zi entuziasmul celor care au intrat recent în pâine și care debordează de idei și își varsă frenetic fiecare bucată din viață în oala asta a feed-ului de Instagram. După mai bine de 4 ani de făcut asta – mai mult sau mai puțin – zic cu mâna pe inima mea de pitulice că mi-a ajuns și că am dat de aer. Și mi-a plăcut.

Așa că aleg să fac un pas în spate și să-mi recapăt și eu entuziasmul, dar unul cerebral, obiectiv și productiv.

Nu îmi place să îmi pun viața pe tapet. Schimbări, sănătate, probleme, bucurii – astea-s toate ale mele. Iar ce ajunge în online e trecut prin filtru. Nu vreau să fie prea mult, dar vreau să rămână totodată un spațiu personal. Oamenii au oricum senzația că te cunosc doar pentru că știu cum le cheamă pe animalele tale sau pentru că au citit ce glumă ai făcut cu x zile în urmă, nu mai au nevoie de fișele tale medicale ori de fiecare detaliu din ziua ta. Ori au?

Tendința asta sinistră de a face un spectacol din orice chichiță cotidiană și de a face o competiție din orice mi-a cam dat cu omor la entuziasm în ultimul timp. Mai că devine o presiune socială să fii acolo și să spui ceva. ORICE.

Așa că ies din săptămâna asta cu niște bulinuțe de trecut la catastif:

  • Ține de programul ăsta cu productivitatea.
  • Dă-l în paștele lui de Instagram.
  • Dacă faci ceva, fă-o DOAR dacă îți face plăcere.
  • NU mai fi în competiție cu tine.

Așa că, dragi iepurași și pisicuțe, eu vreau să țin de aer și-s sincer bosumflată că nu pot s-o las naibilui de medie socială și că nu mă duce în pustiu.

Dacă e să vorbim de promovare în online, mai bine o lăsăm pe altă dată. E o poveste lungă, obositoare și deloc plăcută, fiindcă da, se poate și fără coate date-n părți, da-i mai greu și mai anapoda (că mie așa-mi place).

Voi cum vedeți treaba asta cu Internetul? S-a umplut paharul sau mai merge?

Pe curând și la multe momente simple,
Alexia

Cărți intrate recent în suflet sunt: The Bosnia List (Kenan Trebincevic), The Hours (Michael Cunningham), Fotograful curții regale (Simona Antonescu)

About Alexia Udriște

Hello, bunnies! Welcome to my safe space. My name is Alexia and I'm a full time freelance illustrator. I fell in love with watercolours a long time ago, but I also find joy in digital illustration. My days are filled with sweet colored water and mountains of books I never seem to climb fast enough, and when I find the time I like to challenge my inner (scared) artist with different styles and mediums. I'm in a continuous search for new projects and new things to learn and I'm always ready for a new adventure. When I find the courage I teach watercolour and encourage people to find their creative selves. One of my dreams is to live in a quiet place, away from the city noises and to drown myself in work - and dirt, it goes without saying that every hut needs a garden! Thank you for being part of my journey!

Related Posts

2 thoughts on “10 zile fără social media – cum și de ce

  1. Zicea cineva recent că în România au mai rămas doar bătrânii, leneşii şi beţivii, iar eu mă regăseam (parţial şi moderat) în toate categoriile. La fel şi cu Facebook-ul, pare că am rămas doar noi, ăştia mai bătrâni, mai sătui de lumea reală şi mai conservatori. Eu nici măcar nu ştiu cum arată alte medii folosite azi, despre care povesteşti tu aici, nici pe FB nu am intrat de multă vreme, ci doar atunci când mi s-a părut necesar pentru promovarea blogului, dar am găsit aici un spaţiu în care pot scrie mult şi pot comunica cu mulţi oameni – ceea ce pentru mine e esenţial în această perioadă a vieţii mele. Aşa că nu ştiu ce va fi mâine, dar azi mai rămân 😉

  2. Alexia Udriște says:

    Înțeleg perfect ce spui! Cred doar că tendința noastră, ăstora mai tineri (25-35) de a ieși din Internet e legată de faptul că mulți nu mai privim Social Media ca pe o portiță de comunicare și timp liber, ci a devenit mai degrabă o bucată solidă din munca de zi cu zi, care îți cere să fii atuomat conectat la emails și la platforme.

    Îmi dau seama de ce sună ciudat povestea asta, dar cumva ajungi să fii 90% acolo, în timp ce te deconectezi încetunel de la tine. Am tot vorbit cu oamenii din industria mea și nu numai. Ajungi în situația în care să simți că dai prea mult din tine și e și un trend de a da (din partea noii generații de social media, vin din urmă adolescenții cu energie). Mai ales dacă pui pe masă din interacțiunea și din reacția aia rapidă la client sau la comunitate. Trebuie să concurezi cumva în lumea asta. Două zile fără postări scad reachul, reach = bani.

    Dar asta e, ne ducem crucea. Eu caut un compromis, fiindcă mi-am dat seama că am uitat să am tabieturi dincolo de online.

Leave a Reply

Your email address will not be published.